Claca, in satele românești 

acum 5 zile 11

Existau situații în lumea satului când femeile care aveau cânepă multă nu o puteau toarce singure. Așa că făceau clacă și dădeau de tors mai multor femei. Acest lucru se întâmpla și atunci când femeia era bolnavă.

În zona Crișului Repede din județul Cluj, cânepa se dădea în clacă în două moduri. În primul rând, gazda împărțea fuioarele prin sat, la femei, pentru a le toarce fiecare acasă. Apoi fixa o zi, de obicei duminica seara, pentru ca cele care au tors să aducă ghemele acasă, la gazdă, dar mai ales jirebdiile (sculurile), fiecare cu însemnul său, ca să vadă cum s-a lucrat. Apoi, mai era un mod în care gazda chema acasă, în câteva seri, femei din sat și vecine, ca să toarcă împreună. În ambele cazuri, la final, femeile erau omenite cu mâncare și băutură.

Era de știut faptul că nu se ofereau oricui fuioare pentru tors. Nu toate femeile din sat știau să toarcă frumos și nu toate puteau termina la timp jirebdiile. De multe ori, femeile care-și dădeau cânepa în clacă erau considerate leneșe, pentru că așa „lucrul e făcut de mântuială” și pânza nu va fi țesută uniform. De altfel, pe Valea Crișului, la petrecere, femeile cântau „hora clăcii” , în care explimau calitatea lucrului.

„Găzduță, găzduță,

Ia, claca-i pă masă

Nu căta că-i groasă,

Că-i de noaptea toarsă.

Sara, pă la cină,

N-am avut lumnină,

Din clăcuța groasă,

Să tăt poate țasă…”

Exista în vechime, în această zonă, și o clacă de tors la preoteasă. Aceasta se ținea după Bobotează, deoarece, atunci când mergea cu crucea, preotul primea, pe lângă bani și colac, câte un fuior de la fiecare casă.

Foto: Clacă de tors/Negreni, jud. Cluj/ Cercetare CJCPCT Cluj 2021.

Articolul Claca, in satele românești  apare prima dată în Ziarul 21.

Citeşte tot articolul